A Concise History of Romanians

Product Information

Neagu Djuvara, născut pe 18 august 1916, la Bucureşti, într-o familie de origine aromână, şi-a luat licenţa în Istorie la Sorbona, în 1937, şi trei ani mai târziu a devenit doctor în Drept, la Paris. În 1972, a obţinut doctoratul în Filosofie, tot în capitala franceză, urmând ca, în 1987 să primească Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale din Paris. Aşadar, Neagu Djuvara rămâne la Paris, unde se va implica în numeroase acţiuni de ajutorare a românilor care părăsiseră clandestin ţara, acţiuni derulate în special prin Comitetul Român de Asistenţă (CAROMAN). De asemenea, tot aici îi cunoaşte pe mulţi dintre românii de frunte ai diasporei. În ceea ce priveşte structura diasporei, Djuvara distinge trei categorii. Din prima categorie făceau parte românii stabiliţi în străinătate dinainte de război, dar şi membrii misiunilor diplomatice care au refuzat, după abdicarea regelui, să se întoarcă în ţară. Din a doua categorie făceau parte legionarii fugiţi în Germania după eşecul rebeliunii din 1941. A treia categorie era formată din românii care au fugit după sfârşitul războiului. Numărul refugiaţilor români a scăzut dramatic, atrage atenţia Djuvara, după 1948, astfel încât, „prin 1950 valul refugiaţilor secase aproape cu totul”. Cu toate acestea, s-a încercat organizarea unui guvern provizoriu, încercare în parte eşuată din cauza neînţelegerilor din interior: „Au avut loc lungi şi laborioase negocieri, în cursul cărora acuzaţiile, bârfele, invectivele şi săgeţile otrăvite n-au lipsit”. Pe de altă parte, Neagu Djuvara ne spune că nici alţii nu stăteau mai bine la capitolul organizare: „Toate emigraţiile au fost măcinate de lupte intestine, niciuna nu a fost monolitică şi cristalină. Polonezii au avut două sau chiar câte trei guverne concomitent în exil. Cehii s-au certat cu slovacii. Albanezii, bulgarii şi ucrainienii erau, de asemenea, împărţiţi în partide rivale, iar despre iugoslavi să nu mai vorbim”. Ceea ce a permis, în cele din urmă, constituirea unui comitet a fost prezenţa regelui Mihai, care a participat la toate etapele negocierilor care au stabilit componenţa şi scopurile acestuia. După cum spuneam şi mai sus, Neagu Djuvara a fost şi un memorialist spumos, flamboaiant, cu un stil pişicher, ludic, în siajul vechilor noştri memorialişti de secol XIX (unul dintre ei fiind Ion Ghica cu „Amintiri din pribegia după 1848” – „care evocă cealaltă emigraţie, cea care a urmat înăbuşirii revoluţiei din 1848”). În „Amintiri din pribegie”, volum apărut, până acum, în zece ediţii, autorul nostru dă dovadă de un talent de povestaş pe care nu l-am întâlnit la mulţi scriitori români, îmbinând stilul anecdotic cu portretistica, cu istoria, astfel încât ai impresia că îl asculţi pe Neagu Djuvara, nu că îi citeşti, negru pe alb, povestea vieţii. După Revoluţia din 1989, Neagu Djuvara a revenit în România, unde a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti până în 1998. La început nu era foarte clar încotro vrem să mergem, îți imaginezi, dar testând pe prieteni, pe cunoștințe, pe grupuri de studenți pe care i-am chemat la câteva întâlniri am realizat că există curiozitate, dorință de a participa la evenimente de acest gen, cu condiția să fie informale, relaxate, să stea în cerc, să poată vorbi, să poată întreba, lectorii să fie prietenoși, nu înfricoșători și plictisiți, cum se mai întâmplă uneori la facultate.

Un susţinător al cercetărilor referitoare la istoria românilor, preocupat, în special, de filosofia istoriei, Neagu Djuvara a scris 20 de volume, de specialitate şi memorii, între care se numără ”Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor'” (Paris, 1975), premiată de Academia Franceză în 1976, ”Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne” (1995), ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie” (1999) şi ”Amintiri din pribegie” (2005). Most of Djuvara's work concerns the history of Romania and that of the Romanian people, although he published significant works pertaining to the philosophy of history, particularly questioning the existence of what he called "truthful history". [15] Să știți că mă simțeam cam prost, când, îmbrăcat, adică "deghizat" în țăran, mă duceam la bâlciuri. Dar ăia de la bâlci vedeau că sunt un boier deghizat în țăran, se simțea! Că aveam altă mutră, aveam alte maniere...”, spunea istoricul. Mama era secretară în biroul unde lucra tatăl meu adoptiv, Ecobescu. Deci cred că acea listă a circulat în zonele care aveau cumva legătură cu părinții. Chiar dacă se îmbrăca în straie populare, copilul de familie bună le trezea suspiciuni țăranilor adevărați.Bineînțeles că, atunci când eram mai mic, amândoi mai mici, mă cam înghiontea, îmi dădea pumni. Țin minte o scenă amuzantă, la Sinaia, unde, tot așa, mă înghiontește fratele meu, eu urlu, mama iese din casă și îl ceartă pe Răzvan. Îngrijitoarea - unguroaică, o chema Verona - de la altă casă, dar care era vecină, și care îl iubea pe Răzvan, o ceartă pe mama: "Conița, nu certați la domnul Rozvan, aia mic e îndrăcite!" Și-a rămas, în familie, expresia asta, că "aia mic e îndrăcite". Eu eram vinovatul!”, povestea Neagu Djuvara. A murit istoricul Neagu Djuvara, unanim recunoscut drept unul dintre cei mai importanți intelectuali români. De la istorie și diplomație la jurnalism și sport, o personalitate complexă". mediafax.ro. Povestea asta am auzit-o și eu destul de târziu de la tata, fiindcă era destul de ocupat cu această carieră diplomatică, iar în copilărie o aveam alături mai cu seamă pe mama, care a ales să fie casnică și care s-a ocupat îndeaproape de educația mea.

a fost decorat cu Ordinul Naţional ''Servicul Credincios'' în grad de Mare Cruce, iar în 2010, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, l-a decorat cu ordinul Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer. Pe 9 august 2016, lui Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, iar la finalul lunii martie a acestui an, a primit premiul de Excelenţă la cea de-a XVI-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural. Neagu Djuvara despre Regele Mihai și Monarhie" (in Romanian). Radio România Cultural. 25 January 2018. Mama era un soi de nevastă perfectă în stilul anilor ’50 – ’60: frumoasă, elegantă, harnică, știa să facă de toate. Iar ce am moștenit eu de la ea, dincolo de faptul că nu sunt atât de gospodină, este o grijă pentru frumos. În plus, mai e ceva ce cred că vine din străbuni, cum ai zis și tu, o anumită capacitate, dincolo de a ne îmbrăca frumos și a ne pune o perlă pentru că ne vin oaspeții, capacitatea de a face tot ce ține și de culise. Era o traumă a nemților tineri care realizau că părinții lor au fost în SS sau au colaborat cu sistemul. La fel, mulți din generația mea și-au căutat modele și idoli, chiar am idealizat personaje care au făcut studii în interbelic, care au fost în exil și am demonizat oameni care au rămas în țară și care, poate, au făcut pact cu diavolul ca să supraviețuiască sau să aibă o carieră. He spent 45 years abroad, in exile. He settled in Niger in 1961, where he served as an adviser for the country’s Foreign Ministry, and was a professor of international law. After 1984, he returned to Europe, resuming his activities with several Romanian cultural institutions in exile.Am aflat astfel că el făcea parte din niște echipe de oameni tineri dibaci, competenți și foarte inimoși care au putut să creeze o politică externă coerentă și foarte credibilă, deși în interior lucrurile nu stăteau extraordinar, așa cum știm.