276°
Posted 20 hours ago

Puterea Prezentului

£4.9£9.80Clearance
ZTS2023's avatar
Shared by
ZTS2023
Joined in 2023
82
63

About this deal

Vă vorbesc despre natura inconştientului uman şi despre disfuncţiile sale, cum ar fi cel mai des întâlnite manifestări comportamentale, de la conflictele din relaţiile personale până la războaiele dintre triburi sau naţiuni.

The Power of Now - Wikipedia

De exemplu, de câte ori coborâţi şi urcaţi scările acasă sau la locul de muncă, fiţi extrem de atent la fiecare pas, la fiecare mişcare, chiar şi la respiraţie. Poate că nu sunteţi capabil deocamdată să aduceţi activitatea mentală inconştientă în conştiinţă sub forma gândurilor, dar ea se va reflecta mereu în corp sub forma emoţiei, iar emoţiile vi le puteţi con-ştientiza. El este capabil să facă ceea ce au făcut toţi marii maeştri spirituali: să ne arate, într - un limbaj simplu şi clar, că adevă rul, lumina călăuzitoare, se află în noi. Lăsaţi-mă să vă arăt cum să ajungeţi la un nivel mai profund al învăţăturilor pe care le aveţi deja. După cum v-am spus, chiar şi înainte de a atinge iluminarea — înainte de a vă elibera de mintea dvs.Trezirea aceasta poate lua forma iritării, a nerăbdării, a proastei dispoziţii, a dorinţei de a răni, a enervării, a furiei, a deprimării, a nevoii de a declanşa un moment dramatic într-o relaţie personală etc. Intensitatea durerii depinde de gradul de rezistenţă la momentul prezent, care la rândul său depinde de gradul în care vă identificaţi cu mintea. Aşa că eu aş spune că motivul foarte simplu pentru care majoritatea oamenilor de ştiinţă nu sunt creativi nu este acela că nu ştiu să gândească, ci acela că nu ştiu cum să se oprească din gândit!

Puterea prezentului by Eckhart Tolle | Goodreads

bazându-se pe studii de religie comparată, medicină, antropologie şi sport, a susţinut ideea provocatoare că dezvoltarea umană include stadii mai avansate.

Spuneţi „da" vieţii — şi observaţi cum viaţa începe dintr-o dată să lucreze pentru şi nu împotriva dvs. Pentru aceasta însă trebuie să ajungem să înţelegem rolul pe care îl jucăm în generarea propriei dureri; propria noastră minte ne creează problemele, nu alte persoane, nu „lumea exterioară". Sau atunci când simţiţi că vă cuprinde o dispoziţie tristă şi începeţi să activaţi un tipar de gândire negativ, spunându-vă singur cât de oribilă este viaţa, gândirea dvs.

Asda Great Deal

Free UK shipping. 15 day free returns.
Community Updates
*So you can easily identify outgoing links on our site, we've marked them with an "*" symbol. Links on our site are monetised, but this never affects which deals get posted. Find more info in our FAQs and About Us page.
New Comment